Aplicația de Android cu care Microsoft vrea să te convingă să treci la Windows Mobile

de: Octavian Palade
22 11. 2015

Anul acesta, Microsoft a făcut câțiva pași importanți în direcția utilizatorilor de Android și iOS. Mai exact, a lansat aplicații care, până de curând, erau disponibile doar pe Windows Phone. Totuși, cea mai nouă aplicație a companiei din Redmond are rolul de a încerca să-i convingă pe cei care folosesc alte platforme să se convertească la nou-lansatul Windows Mobile. 

Windows 10 Mobile a ajuns de puțin timp pe dispozitivele Lumia, dar în ciuda unor funcționalități inedite și a promisiunilor Microsoft, platforma nu s-a bucurat de succesul la care se aștepta compania.

Așa a apărut aplicația AppComparison care, dacă sunteți mulțumiți cu ce vă oferă Android-ul vostru și nu aveți niciun gând să treceți la un telefon cu Windows, sunt foarte mari șanse că nu o veți instala.

Totuși, dacă v-a trecut prin minte să renunțați la Samsung sau HTC în favoarea unui Lumia, AppComparison vă va arăta că nu aveți de ce să vă faceți griji în privința aplicațiilor, potrivit The Verge.

Una dintre marile probleme ale ecosistemului Windows pe mobil este căî nu a reușit să atragă dezvoltatori de partea sa, dar acest lucru se rezolvă încetul cu încetul.

AppComparison le arată utilizatorilor care dintre aplicațiile instalate deja pe terminalele lor cu Android sunt disponibile și pe platforma Windows. Pentru cele care nu există încă, Microsoft face sugestii de aplicații similare care le-ar putea înlocui.

Cu Windows Mobile, disponibil pe Lumia 950 și Lumia 950XL, Microsoft încearcă să unifice sistemul de operare pentru mobil cu cel pentru tablete, laptopuri și chiar console. Suntem siguri că dezvoltatorii vor arăta o deschidere mai mare față de ecosistemul Windows, având în vedere compatibilitatea crescută, dar până atunci, aplicații importante precum Snapchat sau Gmail lipsesc.